Cîte ceva din Chișcăreni

Satul  Chișcăreni

Satul

din care eu vin

are un nume rar,

coborât din poveste.

Acolo, în satul

în care trăiesc,

femeile sunt flori

şi zâmbesc către soare ;

bărbaţii au chip dârz

trudesc pe ogor

iar bătrânii sfătoşi,

în nopţi târzii,

leagănă vise zburdalnice

şi nepoţi.

Acolo, în satul

din care eu vin,

veşnicia este la ea acasă :

Biserica smerită rugă înalţă spre cer,

iar clopotul vechi,

cu dangăt domol

te cheamă către Dumnezeu.

Cu sufletul însetat,

plin de-ntrebări şi nelinişti,

pornesc către zările lumii ;

oriunde m-aş duce,

satul copilăriei mă însoţeşte

ca un înger păzitor.

Aş vrea să mă-ntorc,

cândva peste ani,

în satul din vale,

în frumosul meu sat natal,

aducându-i în dar,

înşirate,

ca-ntr-o salbă de nestemate,

descifrate,

tainele omenirii

toate.

Imn satului Chişcăreni

1.Vatră strămoşeasca, ţarină strabună

Din adînc de veacuri porţi pe cap cunună

Domnul mi ţi-a pus-o pentru veşnicii

Să primeşti la sînu-ţi pe ai tăi copii.

Ai trecut prin toate – foame şi război,

Fruntea na-i plecat-o, vatră de eroi,

Scris ţi-a fost de Domnul să ai copii frumoşi,

Ne-ntrecuţi la muncă, buni, mărinimoşi.

Refren:

Chişcăreni , Chişcăreni, satul meu cel drag

Ca un bun părinte ne aştepţi în prag,

Să venim acasă şi pe înserat

La focul din vatră să mai stăm la sfat.

2. Să ne ierţi, prebunule, dacă ţi-am greşit,

Şi în zile sfinte nu te-am primenit.

Am plecat de acasă spre zări mai senine,

Dar cu al nostru suflet am fost lîngă tine.

Privesc sus la ceruri, soarele zîmbeşte,

Raza-i de lumină satu-mi încălzeşte,

E speranţa noastră să fie o floare,

Ce-adnună copiii la o horă mare.


Versuri – Raisa Pupăză

Muzică – Sofronie Pupăză

Sursa: www.chiscareni.md

2 gânduri despre „Cîte ceva din Chișcăreni

  1. irina spune:

    buna,felicitari pentru blog, am surprinsa sa aflu casatul vostru are asa ceva! am auzit ca scoala de la voi, liceul Nicolae Casso, beneficiaza de un sistem foarte interesant, generator de energie in urma arderii paielor. as vrea sa stiu mai multe despre asta, m ai putea ajuta sa aflu? merci anticipat

  2. Turcanu Lucia spune:

    Salut, ai dreptate, in curind se va deschide oficial site-ul satului Chiscareni, unde veti putea gasi cele mai interesante informatii.
    Mersi 🙂

Lasă un comentariu