Poezii despre sat

Satul în care m-am născut

Şi-atâţia ani mi-am petrecut,

Multe amintiri mă leagă

Din viaţa mea întreagă.

Mult iubesc acest pământ

Pe care primii paşi am făcut,

De-aş trece şi peste hotare

Nu-i găsesc asemănare.

Sat frumos şi renumit

În livezi, grădinărit,

Oameni harnici, gospodari

Moşteniri de la romani.

Cine vine-n Chişcăreni

În anotimp de primăveri,

Când tot satul parcă-i nins

De floare ca-n paradis.

Se duce la el acasă

C-o impresie aleasă,

Mulţi rămân şi nu mai pleacă

Toată viaţa lor întreagă.

Elena Andries

 

SATUL MEU

Satul meu privit de departe,
A rămas o poveste-ntr-o carte,
Cu poiene şi lumea de vis,
Satul meu, un etern Paradis…
Satul meu cu fântâni si poveşti,
Tot te caut, unde eşti, unde eşti?
Cu părinti, cu bunici, cu vecini,
Cu colinde si lătratul de câini…

Ca un rege singuratic şi orb,
Mă tot plimb prin ograda pustie
Şi-aş dori ca satul să-nvie,
Dar imi da ocolisul un corb…

O legendă năruită-n trecut-
Ţărână şi oase şi lut-
Simte a stârv şi îmi dă târcoale,
Corbul, lunecând pe aripi la vale…

Sursa:http://cititordeproza.wordpress.com/2010/04/06/poezii-despre-sat/

 

Tot la sat

tot la sat se află liniştea eternă,
pe câmpii, prin codri, unde hoinăream,
satul este oaza şi rămâne oaza,
mult visat edenul dorului din noi.

nu mai sunt ţăranii de odinioară,
ce-ţi dădeau bineţe şi te omeneau,
au apus ţăranii, au plecat ţăranii,
doar în noi mai zace dorul după ei.

ei păstrau norocul, bunătatea sfântă,
lângă busuiocul de la Preacurata,
ei veneau din veacuri, se duceau în veacuri,
luând cu ei tot oful dorului din noi.

nu mai sunt ţăranii, au plecat ţăranii
cu mirosul pâinii coaptă în cuptor,
le-ā trecut veleatul, tot le număr anii
şi-i privesc aeve cum se duc şi mor.

număr anii singur, rătăcit pe drumuri
şi le caut umbra ca să le-o sărut,
au plecat ţăranii spre eterna zare
s-au topit în racle, îngropaţi în lut.

 Ion Ionescu